Ce spun formatorii ?
A preda, a transmite, a crea matricea psihanalizei și psihoterapiei
Când am citit cu peste 25 de ani în urmă ceea ce scria Sigmund Freud despre ”cele trei meserii imposibile”, a fi părinte, a fi educator, a fi psihanalist, am înțeles pe moment destul de puțin despre necesitatea și exigența transmiterii, cuprinse în aceste ”meserii”, vedeam pe atunci îndeosebi răspunderea și devotamentul, constanța și continuitatea, capacitatea de anduranță și echilibrul între flexibilitate-fermitate, pe care o implică fiecare. Peste ani, atunci când am început eu însămi actul de a preda învățături la rândul meu primite, citite, aflate, de psihoterapie și de psihanaliză, m-am aflat într-o altă dimensiune a imposibilului, ce e necesar a fi transformat în posibil: arta și știința de a crea spații interioare pentru ca ceea ce transmit să poate fi atât de clar, de substanțial și vital, încât nu doar să poată fi auzit, receptat, cuprins de cei cărora le predau – indiferent de heterogenitatea grupului de cursanți sau studenți -, ci să poată fi internalizat, transformat în mintea, psihismul și matca lor afectivă, astfel ca plăcerea de a cunoaște, bucuria de a afla mai mult, de a deschide noi experiențe și învățături în matricea psihanalizei, psihoterapiei, să fie pentru fiecare o cale continuă de parcurs, în ritmul său, în individualitatea sa. Cu timpul, am realizat o altă dimensiune fină, subtilă, abia vizibilă a actului de a preda, de a transmite psihanaliza: contratransferul, chiar dacă diferit de ceea ce se petrece în relația analist-analizant, terapeut-pacient, el există și în cadrul formării, predării, și intensitatea, încărcătura, amploarea lui poate să interfereze, să perturbe, chiar împiedice uneori o bună transmitere, cu atât mai mult cu cât ceea ce se predă atinge cotloanele cele mai vulnerabile, suferințele cele mai ascunse, intimitatea umană cea mai vie, în fiecare student / cursant. Și de aici, dificultatea predării atinge versantul etic al grijii față de celălalt: a face în așa fel încât discursul tău, ca profesor, să fie cât mai puțin lezant, conștient-inconștient, pentru cei care îl ascultă. De aici, și o anume autoexigență a ta, ca profesor, o capacitate de autoanaliză continuă, o capacitate de conținere, astfel ca în spațiul și timpul predării (curs, seminar, grup clinic, workshop, scriitură etc.) cunoașterea să fie cea esențială, despovărată de încărcături emoțional-pulsionale, pe de-o parte, iar pe de altă o anume capacitate de a lua pulsul grupului de studenți / cursanți și a putea gestiona efectele de grup sau efectele intrapsihice a conținuturilor ce se transmit, cu atât mai mult cu cât, fiind un mediu social, profesional, și nu un mediu terapeutic, nu un cadru analitic, nu se pot interpreta și nu este etic să se interpreteze fenomenele de survin. În afara unei pedagogii, unei metodologii necesare și a unui corpus teoretic fundamental, care să fie deja asimilat, reactualizat, reprocesat de profesor pentru a fi transmis mai departe generațiilor de studenți, cursanți, dimensiunea transmiterii psihanalizei, psihoterapiei este și un act de înscriere într-o anume filiație profesională. Faptul inerent că întrupezi ca profesor, ca formator, ca educator, un anume model, un anume Ideal, cu toate vicisitudinile acestora, cu toate posibilele proiecții narcisice ce ți se atribuie sau ți le pretinzi, este de netăgăduit că studenții, cursanții au nevoie de aceste modele călăuzitoare, așa cum avem cu toții nevoie pe acest continuu a deveni psihanalist, a deveni terapeut, a deveni profesor, precum dintotdeauna discipolii au nevoie de maeștrii lor o vreme pe drumul lor de viață. Și totodată, pe tot timpul transmiterii psihanalizei și psihoterapiei, se întâmplă un proces – de dorit continuu – de creativitate și creație, deoarece în ”aria tranzițională” existentă între profesor și studenți/cursanți, chiar și între studenți, conținuturile transmise-receptate dau naștere altor sensuri, altor nuanțe, emerg chestionări, întrebări, ipoteze, problematizări, îndeosebi fiindcă psihanaliza este mai presus de orice o teorie și o cale de investigare a inconștientului și fiindcă teoriile psihanalitice și psihoterapeutice sunt extrase din lucrul clinic, viu, cu pacienții și cu cei aflați în supervizare. A transmite psihanaliza, psihoterapia este, îndrăznesc să mărturisesc astăzi, după aproape 15 ani de predare, cea mai fascinantă și dificilă profesie, care te pune la încercare oră de oră, zi de zi, care pretinde un travaliu intern și interrelațional continuu, care îți dă sens și ca om, și ca profesionist, atât timp cât cei care învață de la tine transmit la rândul lor, mai departe, altor generații.
Daniela Luca
Psiholog principal, formator ACPPB, supervizor, doctor in psihopatologie psihanalitica al Universitatii Paris 7, Denis Diderot
Ce este Psihoterapia Psihanalitica pentru noi ?
Psihoterapia psihanalitica răspunde nevoii fiecăruia de a se înțelege pe sine, de a-și cunoaște motivațiile autentice, de a ameliora capacitatea de creare a relațiilor intime cu sine însuși și cu ceilalți, de a-și crea libertatea interioară, de a fi conectați la simțul propriei vitalități, de a-și găsi sinele autentic intr-o lume tulburată și tulburătoare. Psihoterapia ne arată că experiența de sine presupune, întotdeauna, și o narare a propriei istorii: fără amintiri, fără istorie personală nu există un self. În istoria personală este centrală relatarea relațiilor semnificative, a succeselor și eșecurilor persoanei. Noi suntem povestea noastră, expunerea noastră referitoare la ceea ce ni s-a întamplat.
Care este viziunea noastra despre formarea psihoterapeutilor ?
Formarea in ACPPB nu este reprezentata doar de transmiterea unor procese cognitive si a unei experiente clinice ci si de o initiere in comunitatea morala si sociala a psihoterapeutilor. Ea nu este doar un proces de achizitionare de cunostinte ci si un proces creativ de devenire care ofera accesul la lumea interna a pacientilor si la un mod de viata autentic in comunitatea psihoterapeutilor. Formatorii din echipa ACPPB au ales sa ii sustina pe cei ce doresc sa se specializeze in terapie psihanalitica dintr-un imbold care tine atat de actualitate, cat si de traditie. Suntem constienti ca societatea contemporana ne confrunta cu schimbari si cu formule care transforma permanent modul persoanei de a se raporta la viata si la suferinta sa. De aceea, acordam prioritate intelegerii atente a contextului de viata al fiecarui om si a felului particular in care el isi poate realiza potentialul. In cadrul cursurilor de formare acordam atentie bagajului de experiente personale si de cunostinte cu care poate contribui fiecare candidat la imbogatirea pregatirii intregului nostru grup profesional. In ceea ce priveste traditia, ne situam printre pastratorii acceptiunii originare a psihoterapiei moderne, si anume psihanaliza. Este datoria noastra sa tinem deschisa acea intelegere extensiva, foarte structuranta, a psihicului si a existentei umane, caracteristica abordarii psihanalitice. Activitatile noastre de formare cuprind cursuri de tehnica psihoterapeutica insotite de materiale video, dezbaterea unor consultatii filmate realizate de formatorii ACPPB – o noutate pentru spatiul psihanalitic romanesc, analiza unor consultatii ale unor terapeuti de renume din Europa si SUA, cursuri teoretice bazate pe o ampla documentatie pentru care ne straduim sa oferim si traduceri in limba romana, cursuri clinice pentru nivelele mai avansate, cursuri si workshop-uri periodice sustinute de reprezentanti ai unor scoli de formare din strainatate, ateliere de formare optionale, precum si posibilitatea de a participa cu lucrari proprii in cadrul workshop-urilor si revistelor asociatiei. Dezvoltarea personala a terapeutilor si consilierilor este o dimensiune necesara a practicii eficiente. Mai mult decat orice alta asociatie de psihoterapie (credem noi) cream cadrul pentru facilitarea activitatilor de dezvoltare personala. In plus fata de axa fundamentala a terapiei personale si a supervizarii, candidatii asociatiei pot participa la work-shop-uri sustinute de terapeuti de renume din strainatate, la prezentari de caz ale colegilor, intervizari, pot sa dezbata relatia psihanalizei cu arta, filosofia, spiritualitatea.